Primăvara – domnişoara de care aş fi vrut să mă îndrăgostesc
● A venit primăvara. Odată cu ea începe o nouă ploaie electorală, care trezeşte chiar şi cele mai somnoroase ciuperci politice. Dându-şi seama de „importanta” şi „sănătoasa” ploaie, fiecare încearcă, în fel şi chip, să arate cât mai frumos şi atrăgător. Asta pentru ca oamenii să nu-şi dea seama care dintre ele e comestibilă şi care – otrăvitoare. Îşi aerisesc sediile, se „înarmează” cu discursuri şi umblă haihui prin pădure în căutare de voturi…
Umblaţi, că umblaţi bine! Oricum ciuperca-roşie (este vorba despre cea mai otrăvitoare şi care stă la marginea pădurii) va fi culeasă şi mâncată prima şi deci oamenilor nu le va arde de voi.
● În R. Moldova s-a mai inventat o invenţie. Iată că după ce cu doi ani în urmă, la începutul lunii aprilie, s-a dovedit că o portocală poate fi transformată într-o roşie, anul acesta, deja la sfârşit de aprilie, s-a demonstrat şi contrariul – o roşie a fost schimbată în portocală. Descoperirea a avut loc în comuna Brătuleni, raionul Nisporeni.
● E ora şase dimineaţa. Ies la balcon şi… peste mine dă năvală „sălbatica” şi frumoasa Primăvară. Mă ia de mână şi mă duce cu ea prin roua dimineţii parfumată cu aroma florilor de pe copaci…
Păcat că n-a venit domnişoara asta – Primăvara – mai devreme. Poate mă îndrăgosteam de ea şi totul ar fi fost altfel acum…
Ion Surdu
* * *
Lirică
Eşti înger şi demon, în bătaia lunii umbrite,
de sclipirea ochilor tăi visatori.
Eşti steaua, la care mulţi au încercat sa ajungă,
însa au fost topiţi de căldura şi strălucirea ta.
Eşti o bucată din primăvară, însorită si fragedă,
ce mă scoate din minţi, cu corpu-i dezgolit
şi mişcările-i pline de graţie.
Devin robul frumuseţii tale
şi a formelor impecabile ce-mi par nepămînteşti.
Eşti atît de sublimă, asemeni unui vis,
din care nu vreau să mă trezesc niciodată şi mă tem,
ca atingerea mea să nu te spulbere.
Nu credeam că natura e în stare,
să creeze aşa un prototip, de parcă ai fi,
produsul destinat unei expoziţii galactice.
Zîmbetul tău nevinovat şi ademenitor,
mă face neputincios în faţa ispitei.
Eşti drogul, pe care trebuie să-l iau în fiecare zi.
Corpul tău perfect modelat, mă duce cu gîndul la Eva…
Oare cum arăta femeia, creată de însuşi Dumnezeu ?
Fineţea mişcărilor tale mă transformă într-o fiară,
care e gata să te sfîşie, însă iarăşi mă tem,
că-ţi va fi letală încercarea-mi.
Chipul tău fragil, dar bine conturat,
te desprinde din dimensiunea realului şi te clasează,
în cea afrodisiacă, unde pe deplin ţi-e locul.
Trebuia să te vadă Da Vinci, ca să te vada întreaga lume,
aşa cum te văd eu, convins fiind înca odata,
că frumuseţea nu are margini !
Nicolae Demian
FJŞC – în alt bloc de studii !!!?
Realităţi virtuale sau… Virtualităţi reale !
De la1 septembrie 2009 FJŞC se va muta într-un bloc nou de studii. Este vorba despre clădirea care este încă în proces de construire, de pe strada Mateevici, vis-a-vis de blocul nr.4. Facultatea se va situa la etajul 3 şi 4 a construcţiei şi va avea 47 de auditorii dintre care două laboratoare TV, un studiou de înregistrări, o mini tipografie, o sală de calculatoare şi multe alte comodităţi. De acest lucru nu se ştia până nu demult când Guvernul Republicii Moldova împreună cu ambasada Fedreaţiei Ruse la Chişinău a oferit acest proiect investiţional Universităţii de Stat din Moldova. La concurs au participat mai multe facultăţi, însă proiectul a fost obţinut de facultatea ce se află la etajul patru al blocului principal.
Am încercat să aflăm care este şi viziunea domnului Gheorghe Rusnac, rector USM, pofesor universitar, însă din păcate nu a fost de găsit.
George Iosip
COLAJ
Ce-i trebuie omului să se simtă important?
Bonjour a tous! Fiecare dintre noi doreşte să ajungă la soare şi lumea înconjurătoare să fie luminată prin prisma personalităţii sale. Oricum am simţit toate acestea pe dinăuntru şi pe dinafară. Recent am avut ocazia să plec la Cahul… dar nu aşa, ci aşa-a-a! Am fost însoţiţi tot drumul de o escortă oficială. Vă imaginaţi cum două sirene, din faţă şi din spate, alungau toate “muştele” de pe şosea. Cât face un drum până la Cahul? Noi ne-am ancorat la locul destinat după două ore de zbor. Păi, bine… acea vizită n-a fost una simplă. Am avut “fericirea” să-l întâlnesc pe “Fhurer”-ul nostru şi a doua zi mă întrebam de unde am luat gripa. Probabil de la privirea cea rece pe care mi-a dat-o la distanţa de un pas.
Încă mai râdem până la lacrimi.
La păstrarea tradiţiilor nostalgice suntem în fruntea… dar cui?… îi mai trebuie toate acestea. Să ştiţi că e lege (în adoptare) ca la glumele lui “tătuca” – să râdă toţi!
Ochii Rontgen.
Anunţ special: pentru a fi angajat în serviciul de pază a preşedintelui, persoana trebuie să posede puterile personajului “Cyclopus” (din filmul “X men”). Astfel se datorează faptul că ei te percheziţionează cu privirile lor.
Emoţii pozitive.
Dv. personal credeţi în energie + – a omului? De fiecare dată mă mir de efectele ei, dar, în acelaşi timp, nu-i suficient să mă conving în forţa acesteia. Poate aceasta-i şi scamatoria. “Enfin” mi-am revenit îndată ce am călcat pe coridorul facultăţii noastre. Sunt sănătos tun, aşa că , d-na Căşuneanu (prof. înot), putem pleca în larg… A bientôt mes amis!
Serge Wood
“Tehnologia învăţământului nu e doar învăţare…”
Interviu cu Alexandra Gherasim, doctor în ştiinţe filologice, conf.univ., Şef Secţie Integrare Europeană, Consiliere şi Documentare Profesională, USM.
- Care este misiunea secţiei dumneavoastră?
Secţia Integrare Europeana, Documentare şi Consiliere profesională este o subdiviziune a Universităţii ce activează în baza Statutului USM şi a documentelor normative, care reglementează procesul de învăţământ din Republica Moldova.
Misiunea secţiei este aceea de a susţine politica de integrare în învăţământul universitar european a USM prin implementarea Sistemului de Credite Transferabile şi de a sprijini studenţii în realizarea lor profesională prin consiliere educaţională.
- Cum se implementează la noi în USM strategiile trasate de Procesul de la Bologna?
În marea majoritate cele 10 direcţii strategice ale Procesului de la Bologna au început sa fie implementate încă din 20 mai 2005. Reforma de Realizare a Învăţământului Superior European reprezintă un proces continuu, deoarece întotdeauna există loc de perfecţionare. Unicul lucru realizat este organizarea învăţământului în 3 cicluri, care deja funcţionează în baza legii învăţământului. Celelalte direcţii sunt în curs de implementare. Rezultatele procesului vor fi discutate în 2010, la finalul perioadei planificate.
- Care sunt punctele forte ale Procesului de la Bologna?
Învăţământul Superior European, care a demarat în 1988 la Bologna, prevede un şir de modificari. Se pune accent pe asigurarea calităţii învăţământului, ceea ce înseamnă o armonizare a planului de învăţământ. Adică să fie compatibil cu programele de studii din cadrul altor universităţi. La fel o putem asigura prin planuri bune, întocmite concret, astfel încât specialistul să aibă acumulate nişte competenţe, să se poată încadra în lucru din prima zi şi să nu fie nevoie de instruire suplimentară în acest sens. Mai este nevoie şi de asigurarea cu mijloace didactice, tehnică, laboratoare de calitate şi pregătire înaltă a cadrelor didactice, care ar aplica nişte metode, tehnologii de predare, astfel încât cunoştinţele să ajungă direct la student. Disciplinele din programul de învăţământ să fie astfel încât timpul rezervat pentru ele să fie suficient pentru ca studentul să însuşească foarte bine meseria. Tehnologia învăţământului, a cunoaşterii şi ştiinţei, nu e doar o învăţare.Ele presupun cunoştinţe aplicate în cercetare ştiinţifică prin intermediul referatelor, conferinţelor ştiinţifice, studiilor de caz…, datorită cărora poţi ajunge la concluzii care ar putea avea valoare.
- Ce relevanţe au creditele transferabile de studii?
Creditele au proprietatea de a fi recunoscute în timp îndelungat, dar după anumite criterii. O ştiinţă care se dezvoltă revoluţionar nu poate permite ca acestea să fie valabile pe o perioada lungă de timp. Astfel, unele vor avea valoare, iar altele nu. Aderarea la Procesul de la Bologna presupune în mod automat recunoaşterea titlurilor, a gradelor ştiinţifice, actelor de studii, diplomei, suplimentului la diplomă. Chiar fiind exmatriculat, studentul primeşte o fişă academică unde sunt indicate notele şi creditele respective acumulate. Dacă acesta pleacă la altă universitate cu fişa respectivă şi aceasta îi recunoaşte creditele, atunci studentului i se spune să-şi continue studiile.
- Care sunt problemele specifice cu care vă confruntaţi la momentul de faţă?
Multe întrebări aşteaptă răspuns atât din partea profesorilor, cât şi din partea studenţilor, referitor la implementarea acestui proces. Studenţii se tem ca diploma lor de licenţă să nu fie echivalentă cu „studii superioare incomplete”. O mare parte din ei au părinţi cu studii superioare, care cunosc nişte realităţi anterioare precum că trebuie să înveţi 5 ani şi că din 3 ani nu va ieşi nimic. De aici apare şi neîncrederea lor faţă de acest sistem de învăţământ. Europa însă, nu face lucruri negândite şi neverificate, una din ele este selecţia studenţilor dupa primul ciclu, după care urmează cei 2 ani de masterat.
- Ce dificultăţi întâmpină profesorii de care, în fond, depinde implementarea noilor condiţii de învăţământ?
Profesorii sunt impuşi de nişte condiţii. Planurile de învăţământ prevăd cursuri obligatorii şi opţionale. Ultimele pot fi cele de specialitate sau orientare spre masterat într-un alt domeniu. Din planul nostru de învăţământ orelor opţionale le revine 40%. Respectiv, dacă studenţii nu aleg disciplina dată, ei pun în situaţie delicată profesorul care nu este de vârstă pensionară, dar pleacă din cauză că nu i se oferă ore. Altă dificultate este că toţi profesorii trebuie să-şi modeleze un pic cursurile. Daca până acum cursurile ofereau cunoştinţe fundamentale, astăzi se limitează la strict necesarul. E foarte greu să te adaptezi la aceste condiţii, mai ales dacă ai lucrat timp îndelungat după acelaşi model. Totodată, ştii că aceste cunoştinţe pot să-i folosească studentului, dar nu i le poţi oferi, în primul rând, din motiv că numărul de ore s-a redus.
- Prin ce se deosebesc cele 2 tipuri de diplome la absolvire ?
Ambele sunt diplome de licenţă, doar că statutul la fiecare este diferit. În 2008 vom avea două promoţii, de aceea trebuie să stabilim clar diferenţele acestor două sisteme educaţionale. De exemplu, să luăm o profesie anume, fie de cizmar. În primii trei ani el este învăţat să repare, să bata cuie …, însă nimeni nu-l învaţă tehnologia producerii încălţămintei. Adică, ciclul de licenţă prevede numai etapa iniţială.
- Ce avantaje ar oferi studiile de masterat la angajare?
Piaţa muncii se dezvoltă după mediu, societate, cerere, ofertă şi… conform preţurilor. E mai uşor să angajezi la lucru un licenţiat, fiindcă este mai ieftin. Cu toate că lucrează aceleaşi şase ore, deţinătorului diplomei de masterat i se cuvine un salariu mai mare. În masterand statul a investit, el are studii complete şi intelect format. Dar intelectul poate fi dezvoltat de sinestătător. Dacă eşti pornit corect la învăţat şi dacă te conduci dupa o consecutivitate clară, atunci nu-i neapărat să-ţi arate cineva până unde să înveţi. De aceea, uneori un specialist angajat doar cu diplomă de licenţă poate fi mult mai bun, chiar de neînlocuit, cu toate că nu a făcut studii de masterat. Depinde de fiecare caz în parte.
Lilia Ţurcan