* * *

mai 3, 2007 at 7:48 pm (Reacţii din "Coridor")

Lirică

Eşti înger şi demon, în bătaia lunii umbrite,
de sclipirea ochilor tăi visatori.
Eşti steaua, la care mulţi au încercat sa ajungă,
însa au fost topiţi de căldura şi strălucirea ta.
Eşti o bucată din primăvară, însorită si fragedă,
ce mă scoate din minţi, cu corpu-i dezgolit
şi mişcările-i pline de graţie.
Devin robul frumuseţii tale
şi a formelor impecabile ce-mi par nepămînteşti.
Eşti atît de sublimă, asemeni unui vis,
din care nu vreau să mă trezesc niciodată şi mă tem,
ca atingerea mea să nu te spulbere.
Nu credeam că natura e în stare,
să creeze aşa un prototip, de parcă ai fi,
produsul destinat unei expoziţii galactice.
Zîmbetul tău nevinovat şi ademenitor,
mă face neputincios în faţa ispitei.
Eşti drogul, pe care trebuie să-l iau în fiecare zi.
Corpul tău perfect modelat, mă duce cu gîndul la Eva…
Oare cum arăta femeia, creată de însuşi Dumnezeu ?
Fineţea mişcărilor tale mă transformă într-o fiară,
care e gata să te sfîşie, însă iarăşi mă tem,
că-ţi va fi letală încercarea-mi.
Chipul tău fragil, dar bine conturat,
te desprinde din dimensiunea realului şi te clasează,
în cea afrodisiacă, unde pe deplin ţi-e locul.
Trebuia să te vadă Da Vinci, ca să te vada întreaga lume,
aşa cum te văd eu, convins fiind înca odata,
că frumuseţea nu are margini !

Nicolae Demian

Permalink Scrieti un comentariu

COLAJ

mai 3, 2007 at 7:28 pm (Reacţii din "Coridor")

Ce-i trebuie omului să se simtă important?
Bonjour a tous! Fiecare dintre noi doreşte să ajungă la soare şi lumea înconjurătoare să fie luminată prin prisma personalităţii sale. Oricum am simţit toate acestea pe dinăuntru şi pe dinafară. Recent am avut ocazia să plec la Cahul… dar nu aşa, ci aşa-a-a! Am fost însoţiţi tot drumul de o escortă oficială. Vă imaginaţi cum două sirene, din faţă şi din spate, alungau toate “muştele” de pe şosea. Cât face un drum până la Cahul? Noi ne-am ancorat la locul destinat după două ore de zbor. Păi, bine… acea vizită n-a fost una simplă. Am avut “fericirea” să-l întâlnesc pe “Fhurer”-ul nostru şi a doua zi mă întrebam de unde am luat gripa. Probabil de la privirea cea rece pe care mi-a dat-o la distanţa de un pas.
Încă mai râdem până la lacrimi.
La păstrarea tradiţiilor nostalgice suntem în fruntea… dar cui?… îi mai trebuie toate acestea. Să ştiţi că e lege (în adoptare) ca la glumele lui “tătuca” – să râdă toţi!
Ochii Rontgen.
Anunţ special: pentru a fi angajat în serviciul de pază a preşedintelui, persoana trebuie să posede puterile personajului “Cyclopus” (din filmul “X men”). Astfel se datorează faptul că ei te percheziţionează cu privirile lor.
Emoţii pozitive.
Dv. personal credeţi în energie + – a omului? De fiecare dată mă mir de efectele ei, dar, în acelaşi timp, nu-i suficient să mă conving în forţa acesteia. Poate aceasta-i şi scamatoria. “Enfin” mi-am revenit îndată ce am călcat pe coridorul facultăţii noastre. Sunt sănătos tun, aşa că , d-na Căşuneanu (prof. înot), putem pleca în larg… A bientôt mes amis!

Serge Wood

Permalink Scrieti un comentariu

Concerte Rock – cultură iock !!!

aprilie 21, 2007 at 9:10 pm (News, Paparazzi, Reacţii din "Coridor")

5-p.jpg4-p.jpg3-p.jpg2-p.jpg1-p.jpg

Pe iarba unde au călcat fotbalişti ca Del Piero, Inzaghi sau Buffon, ieri erau doar sticle, vomitări şi mulţi, muţi, mulţi licurici !!!
Foto: George Iosip

Permalink Scrieti un comentariu

O floare, pentru toate femeile !!!

martie 10, 2007 at 11:57 am (Reacţii din "Coridor")

ghiocel.jpg

Permalink 2 Comentarii